Handmade Moldova
Arta este nectarul depozitat al sufletului uman, adunat pe aripi de suferinţa şi trudă – Theodore Dreiser
Arta lucrului manual, sau cum i se mai spune în ultimul timp – hamdmade, este în Moldova din ce în ce mai popular. Meşterii îşi concep creaţiile reieşind din talentul şi dragostea pentru frumos a fiecăruia dintre ei şi inspirată ori nu, originală sau ba, o creaţie handmade ramâne ceva la care s-a lucrat cu suflet şi pasiune.
Pentru unii meşteri handmade-ul este un hobby, pentru alţii este munca de zi cu zi, pentru altă categorie este un mod de a exista. Indiferent de abordare, de talent, de modalităţile de exprimare a ideii în creaţie sau de orice altceva, cei care au în ei vie acea pasiune pentru handmade, înţeleg perfect care e drumul pe care o parcurge o creaţie de la simplă idee până la obiect palpabil şi mai înţeleg probabil cât de greu e să faci o idee să se materializeze într-un obiect de artă.
Cuvântul artizan derivă din cuvântul italian artigiano care la rândul său provine de la cuvântul latin artitus şi care înseamnă „instruit în arte”. Un artizan este, astfel, un meşter iscusit al lucrului manual care face obiecte funcţionale sau strict decorative.
Cuvântul artizan derivă din cuvântul italian artigiano care la rândul său provine de la cuvântul latin artitus şi care înseamnă „instruit în arte”. Un artizan este, astfel, un meşter iscusit al lucrului manual care face obiecte funcţionale sau strict decorative.
Un produs handmade lucrat cu plăcere se vede, se simte şi atrage ca un magnet.
Handmade-ul nu cunoaşte graniţe, bariere de limbă sau de orice alt gen şi Moldova noastră nu este o excepţie, aici putând să găseşti obiecte create cu mâna de orice dimensiune şi de orice categorie de calitate sau preţ.
Mă bucur nespus de mult că întâlnesc în Moldova meşteri care reuşesc să mă uimească cu ceva deosebit. Despre acei cărora le-a reuşit acest lucru, nu că m-aş crede un critic de artă, voi scrie mai multe şi cu mare drag aici pe site.
Pentru sugestii şi idei de interviuri, sunteţi liberi să mă contactaţi direct, pe e-mail sau în comentarii la post
Stuff Oz de Primavara editia II 2015
Târg Handmade de Produse Uimitoare “Stuff Oz de Primăvară”
Crezi ca ai reuşit să vezi pe la târguri toate lucrurile neobişnuite posibile? Ca să te convingem că nu le-ai văzut chiar pe toate, eşti aşteptat sâmbătă la Moldmart pentru o nouă ‚doză’ de lucruri neobişnuite. Pagina evenimentului pe Facebook
Prima ediţie din acestă primăvară a târgului Stuff Oz te va aştepta cu noi surprize, cu cele mai neobişnuite lucrări, cu cele mai inspirate creaţii, cu lucrări originale şi pline de căldură şi, sperăm, cu mult soare.
Nu rata şansa de a vedea cu ochii tăi minunile care pot fi create de mâna unui artist iscusit.
Vino pe 21 martie la Moldmart la un nou târg de lucruri uimitoare – Stuff Oz!
Bijuterii gastronomice a la MamzElle
Cupkake-uri handmade create cu inspiraţie şi mult suflet
Un desert poate fi în acelaşi timp delicios, poate fi impecabil ca aspect, poate conţine doar ingrediente naturale şi poate avea şi un nume muzical. Le îmbină pe toate într-un singur cupcake, mousse sau îngheţată Aliona Baciu sau mai bine zis MamzElle.
Ea poate crea cu uşurinţa unei baghete magice un desert perfect din toate punctele de vedere (un desert pe care nu ţi-i frică să-l dai şi unui copil).
Metamorfoza cocosului intr-o bijuterie caroLUSH
Etapele pe care le parcurge o nuca de cocos înainte de a deveni o bijuterie.
De multe ori în ultimul timp am fost rugată să explic în detaliu ceea ce fac, sau ce etape parcurge cocosul până devine o bijuterie caroLUSH.
Întâi şi întâi de toate vreau să spun că toate etapele cocosului, cum le voi numi în continuare, le-am adus la desăvârşire doar prin metoda greşelilor sau experimentând.
Fabricat in Moldova sau Madein.md
Lansarea oficială a site-ului Madein.md
Conceput pentru creşterea vizibilităţii producătorilor autohtoni atât pentru consumatori cât şi pentru investitori, site-ul Madein.md îşi propune să devină în scurt timp o platformă extinsă pentru toti producătorii autohtoni.
Platforma Madein.md va fi un catalog complet al producătorilor iar vizitatorii site-ului vor găsi la fiecare dintre aceştia cel puţin o mică descriere şi poze cu produse.
Printre produsele pe care le promovează site-ul se numără şi obiectele de artizanat fabricate în Moldova pentru care nu prea există platforme de promovare.
Muzeul Ruginii sau primul Steampunk din Moldova
Muzeul Ruginii – o creaţie de 25 de ani în aer liber
Muzeul Ruginii? Ce-o mai fi şi asta? Ca să fiu sinceră, şi eu anul acesta am auzit despre el pentru prima oară. Şi când îi zic el, sa nu credeţi că am în vedere un muzeu propriu-zis, cu coridoare lungi şi înguste, unde se vorbeşte în şoaptă şi cu ghid care-ţi povesteşte ore în şir despre amalgamul de culori folosit de un artist sau altul.
De fapt…E un Muzeu în aer liber, ascuns parcă de ochii tuturor, şi care-şi aşteaptă timpul când va fi scos din neantul uitării de vre-un non-conformist (la fel ca şi cei care l-au ‘înfiinţat’).
Handmade la Pret Corect
[wpsr_socialbts]
Multi artizani isi vand produsele la un pret mult sub valoarea lor adevarata! Daca este handmade, nu inseamna ca trebuie sa fie si ieftin.
Unii probabil se întreabă de ce obiectele handmade sunt uneori atât de scumpe. Scump sau nu, un obiect de creaţie manuală rămâne a fi ceva la care s-a lucrat cu sufletul şi la care s-a depus efort.
Vezi mai jos câteva dintre motivele pentru care obiectele handmade nu trebuie şi nu pot fi ieftine.
• Un meşter bun este atent tot timpul la întregul proces de creaţie. Calitatea produsului său înseamnă reputaţie.
• Un obiect făcut în serie nu va avea niciodată minuţiozitatea unui obiect creat manual.
• Timpul pentru finisarea unui singur exemplar este cel putin dublu mai îndelungat decât dacă ar fi fost produs în serie.
• Exclusivitate. Unicitatea obiectului este una din cauzele pentru care este preferat handmade-ul. De cele mai multe ori nici chiar meşterul nu poate face doua obiecte absolut identice.