Bijuterii şi accesorii lucrate cu drag pentru iubitorii de handmade. Alege unicitatea, calitatea si frumusetea
creARTivitate cu gust de toamna – targ de lucruri minunate la Moldmart
Toamna aceasta vine cu un nou târg la Moldmart. Sâmbătă, pe 27 septembrie, sunteţi bineveniţi cu toţii la târgul creaARTivitate cu gust de toamnă.
Întrucât septembrie a început deja să coloreze totul în culorile toamnei, meşterii artizani au fost provocaţi din nou, de această dată să creeze ceva care ar concura cu creaţiile toamnei.
Vei avea ocazia să cunoşti tineri artişti şi meşteşugari autohtoni care vor prezenta lucrări manuale iscusite care pe lângă frumuseţea şi mesajul pe care îl poartă mai sunt şi o alternativă a producţiei în masă.
Vei mai avea posibilitatea să vezi ceva ce nu ai mai văzut poate până acum şi nu în ultimul rând, de a comunica cu meşterii.
Amatorii de artă şi pofticioşii de frumos sunt aşteptaţi sâmbătă cu mult drag!
Participanţi:
caroLUSH beauty va avea produsele cosmetice, de îngrijire şi tratament manufacturate, din igrediente active şi 100% naturale.
Sâmbăta aceasta veţi putea admira, pipăi şi încerca noile creaţii caroLUSH din colecţiile ECO(cos), BeautIT şi Wonderland.
Veronica Cîrmanu (VERO) – vine cu articole din piele naturală lucrate cu multă migală şi creativitate şi care sunt un adevărat deliciu pentru ochii celor care apreciază arta lucrului manual.
Pictorita Svetlana Bolboceanu va veni cu cele mai frumoase cutii pictate pe care le-ai vazut candva
Victoria Oloinic-Cojuhari este cea care adună în jurul său părinţi şi copii cu jucăriile sale educative şi cărţile neobişnuite.
Virginia Pascari vine cu esarfe in stil francez, un accesoriu stilat si modern
Daniela Savca vine cu caciulite-personaje vesele, colorate, de toamna pentru copii
Lista participanţilor se actualizează…