Bijuterii şi accesorii lucrate cu drag pentru iubitorii de handmade. Alege unicitatea, calitatea si frumusetea
noutati despre bijuterii handmade cauta colier, brăţără, cercei, pandativ, broşă

IarmarECO – iarmarocul oportunitatilor eco

line

Numele de IarmarECO spune deja mult mai mult decât aş putea eu să scriu în câteva fraze. Este o inţiativă frumoasă de la nişte tineri cărora le pasă de mediu şi mai şi cunosc consecinţele pe care le are atârnarea delăsătoare faţă de ceea ce ne înconjoară.

Iarmareco este la prima sa ediţie şi cred că a fost una de succes. Organizatorilor nu le-au scăpat nici cele mai mici detalii, cum ar fi aţa de cânepă pe care atîrna ecusonul cu numele participantului, ceea ce le face demne de toată lauda şi respectul.

Produse Ecologice

Poze de la IarmarECO

Participanţii, deşi într-un spaţiu foarte mic, s-au simţit foarte bine, ca acasă aş spune chiar.
A fost o înghesuială plăcută şi ceea ce bucură cel mai mult e că evenimentul nu a adus vizitatori care-s pe lângă subiectul ECO, fapt care, mie, ca participant, mi-a dat o stare de linişte doar din simplul motiv că mă aflu printre cei cu care împărtăşim aceleaşi idei.

iarmarocul oportunitatilor eco
Album foto – caroLUSH la Iarmareco

Sper ca pe viitor IARMAReco sa fie măcar atât de bun cât a fost în acest an.


Powered by Facebook Comments




Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *