Bijuterii şi accesorii lucrate cu drag pentru iubitorii de handmade. Alege unicitatea, calitatea si frumusetea
noutati despre bijuterii handmade cauta colier, brăţără, cercei, pandativ, broşă

Celebram vara impreuna cu festivalul Gustar

line

3 zile şi 3 nopţi de festival de muzică bună

festivalul gustar

Luna lui Gustar ne aduce al cincilea an consecutiv festivalul care-i poartă numele şi care promite să fie de această dată unul cu totul special. Fiind la o ediţie jubiliară, organizatorii Gustarului au ţinut cu tot dinadinsul să uimească chiar înainte de începere. Astfel vom avea parte de tocmai 3 zile de distracţie iar cireaşa de pe tortă, daca îmi permite să-i zic aşa, va fi chiar Goran Bregovich cu întreaga orchestră de lăutari care pot face să-ţi danseze chiar şi inima nu doar picioarele 🙂

Evenimentul va fi organizat în zona Orheiului Vechi, o zona încărcată cu istorie, locul unde deja al cincilea an la rând festivalul va aduna mii de vizitatori şi iubitori de muzică bună.

festival gustar 2014

Despre muzică. Organizatorii s-au îngrijit ca muzica de care vom avea parte să întrunească toate aspectele unei muzici de talia Gustarului – rafinată, incendiară şi care te ţine de suflet. Talya Solan, Trigon, NIKORASON’g, Concertino, Geta Burlacu & Univox, Alex Calancea Band, Estas Tonne, Milk & Sugar, El Saffron, Vali Boghean Band, Cristina Kiseleff, Gândul Mâţei sunt nici pe departe toţi cei care ne vor încânta auzul de Gustar.

De ce vor avea parte vizitatorii? Zona de camping, zona pentru copii, bere rece, plăcinte şi sarmale fierbinţi şi cea mai bună muzică.

Program muzical:
program muzical gustar 2014 sambata

Goran Bregović evolueaza pe 25 august

Vizitatorii Festivalului Gustar 2014, care vor ramâne peste noapte vor avea parte de un concert special din partea Alex Calancea Band

Transport:

Va fi organizat transport tur-retur din Chişinău spre locaţia festivalului.

Sunt disponibile câteva tipuri de bilete pentru transport:

A. 23 August. Bilet pentru o zi – 23 august, Hotelul Turist – ora 11:00. Întoarcerea: În parcare la Orheiul Vechi – ora 23:00

B. 24 August. Bilet pentru o zi – 24 august; Plecarea: Hotel Turist, ora 11:00. Întoarcerea: În parcare la Orheiul Vechi, ora 20:30

C. 23-24 August. Bilet pentru două zile – Plecarea: 23 august, Hotelul Turist – ora 11:00. Întoarcerea: 24 august, în parcare la Orheiul Vechi – ora 20:30

D. 23, 25 August. Bilet pentru două zile – Plecarea: 23 august, Hotelul Turist – ora 11:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi – ora 22:30;

E. 24-25 August. Bilet pentru două zile – Plecarea: 24 august, Hotel Turist, ora 11:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi – ora 22:30;

F. 25 August. Bilet pentru o zi – Plecarea: 25 august, Hotelul Turist – ora 14:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi – ora 22:30.

Gustarul va avea loc într-o zonă unde uiţi, sau vrei să uiţi, de cele cotidiene iar pentru cei care indiferent de priveliştile încântătoare şi muzica bună nu se vor putea rupe de internet, va fi amenajată zona cu wi-fi gratuit.

Acum când luna lui cuptor este pe sfârşite, aşteptăm cu nerăbdare festivalul care celebrează vara şi o face să fie un punct de reper pentru amintiri frumoase.

Vezi cum a fost anul trecut:

Album Gustar – prima ora

Album Gustar

Album Gustar bucuria copiilor

Album caroLUSH la Gustar

Album Vizitatori caroLUSH


Powered by Facebook Comments




Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *