Bijuterii şi accesorii lucrate cu drag pentru iubitorii de handmade. Alege unicitatea, calitatea si frumusetea
noutati despre bijuterii handmade cauta colier, brăţără, cercei, pandativ, broşă

creARTivitate cu gust de vara – targ de lucruri deosebite

line

Primul târg de vară de la Moldmart

Targ de lucruri deosebite

Primul târg de vară de la Moldmart se anunţă a fi unul cu totul deosebit.

Pe lângă căldura soarelui, care sper că ne va încăzi pe 7 iunie, vom mai avea şi o mulţime de obiecte de artizanat, cadouri, lucruri originale pentru toate vârstele, păpuşi şi jucării din materiale ecologice, produse cosmetice naturale, bijuterii şi multe altele.

Toţi cei care au reuşit să ne simtă lipsa şi să li se facă dor de noi, vor fi bucuroşi să audă că sâmbătă, pe 7 iunie, vom aştepta pe toată lumea dornică să ne vadă între orele 9:00-15:00.

caroLUSH vine cu produse cosmetice naturale şi cu bijuterii originale pentru cele mai rafinate gusturi, inclusiv cu lucrările din colecţiile Etnic-Tribal, Poison, ecoCos, beautIT, Wonderland, Tree of Life ş.a.

cercei cercei handmade page3 bratara pictata handmade pandativ din lemn handmade pandativ cercei

Artista Tecusa Tănase ne va încânta cu prezenţa sa la târgul de sâmbătă şi se va împărţi cu frânturi de artă pe care o va ‚aplica’ pe tricouri cu vopsea pentru textile.
Artista va ajuta pe fiecare copil să-şi picteze, pe un tricou la alegere, opera sa de artă.
Este primul tîrg aici în Moldova al artistei de origine basarabeană care îi încântă cu creaţiile sale pe cei din Australia, locul său de trai.

Vă aşteptăm să veniţi împreună cu copiii pentru a picta pe tricouri şi pentru a simţi gustul adevărat al creativităţii!

tricou pictat handmade

Les Fleurs va prezenta jucarii moi din materiale ecologice, jucarii cuminti cu fete blande

jucarii eco

Vik gallery va aduce ladite din lemn decorate manual, avind culori gustoase și vibrante – lucrari facute din suflet!

ladite decupaj handmade

Obiecte decorative din lemn natural, gentute vintage, suporturi pentru luminari, ladite, panouri decorative de la Bray’s

decor handmade

Selina’s Handmade Gifts vine cu jucarii in stil Tilda, carti pentru bucate, coronite florale si tot felul de decoratiuni pentru amenajarea casei sau biroului)

jaucari handmade Tida decor handmade

La targ veti mai gasi figurine din ipsos(ghips) pentru colorat, pentru oameni creativi, fara limita de varsta

figurine din ghips pentru creativitate

Lily Dolls va aduce papusi care frapeaza prin multitudinea de detalii si pe care n-ai sa le poti ignora chiar daca nu esti un colectionar sau ai depasit cu mult varsta jucariilor.

jucarii handmade 290402-7eb61-50150360-m750x740-u98569 papusa handmade 290402-cb94f-50322841-m750x740-ua7302

Victoria Oloinic-Cojuhari ne va uimi ca de obicei cu sapunuri naturale, obiecte de decor, cu produse pentru copii, carti selectate cu mare grija si multe altele.


Powered by Facebook Comments




Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *